Performanţă în administraţie - instruire dedicată şi certificarea specialiştilor în domenii-cheie pentru atragerea de finanţări şi implementarea de proiecte: management de proiect şi achiziţii publice (PERFINPRO)

Contextul proiectului

Implementarea cu succes a unui proiect depinde de cîţiva factori esenţiali. Unul dintre aceştia este competenţa echipelor de proiect în etapele şi activităţile ce vizează elaborarea şi implementarea proiectului.

Viziunea asupra proiectului încă din fazele de programare şi de analiză a problemelor asigură acestuia un fundament serios şi profesionist. O bună analiză a factorilor interesaţi, o corectă analiză a problemelor şi ierarhizare a acestora pe relaţia cauză-efect creează premisele pentru ca obiectivele şi strategia aleasă să genereze beneficii reale şi de durată pentru comunitatea şi contextul în care proiectul intervine.

Proiectul nostru răspunde unor probleme şi nevoi profunde identificate la nivelul multora dintre UAT-urile din cele 4 judeţe. Concret, în faţa oportunităţilor majore de finanţare a proiectelor de interes local, personalul acestora este solicitat sa facă faţă unui nivel de competenţă foarte ridicat şi unor rigori deosebite impuse de procedurile programelor de finanţare. În faţa acestora, multe dintre persoanele numite a face parte din echipele de proiect îşi îndeplinesc sarcinile şi activităţile ce le revin într-un mod mai degrabă intuitiv decît unul bazat pe competenţe şi profesionist.

Aceasta a fost provocarea majoră a proiectului nostru. Să aducem formarea profesională, perfecţionarea şi dezvoltarea competenţelor în domeniile Management de proiect şi Achiziţii publice la nivelul nevoilor angajaţilor din UAT-urile vizate.

Programul de formare propus de asociaţia noastră, tocmai acest lucru îl vizează. Este un program de formare novator, cu mult valoarea adăugată prin care s-a urmărit particularizarea conceptelor şi instrumentelor specifice managementului de proiect activităţilor de dezvoltare comunitară şi de planificare strategică din UAT-uri aparţinînd judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.

Echipa noastră deţine competeţe relevante în domeniul formării profesionale. Acestea au fost dobîndite în peste 15 ani de activitate în domeniul managementului de proiect şi contribuţia la elaborarea ori implementarea a peste 300 de proiecte proprii sau în parteneriat. Echipa noastră a desfăşurat timp de peste 15 ani activităţi semnificative de inginerie formare, de cercetare în domeniul formării profesionale, de creare şi implementare de instrumente şi metode pentru formarea profesională a adulţilor. În toţi aceşti ani, am lucrat în mod susţinut alături de profesionişti şi experţi din majoritatea ţărilor din Europa pentru a perfecţiona şi dezvolta formarea profesională a adulţilor în domenii dintre cele mai diverse.

Sîntem co-autori şi participanţi la activităţi precum crearea de noi ocupaţii şi calificări, elaborare şi revizuire standarde ocupaţionale, creare de noi calificări şi programe de formare transnaţionale şi europene, transfer şi adaptare de instrumente şi metode de formare a adulţilor din practica europeană în România.

Toate aceste experienţe au capitalizat un nivel relevant de expertiză în domeniul formării profesionale a adulţilor, iar proiectul PERFINPRO nu a făcut decît să preia şi să transmită beneficiarilor această expertiză prin intermediul celor 2 programe de formare şi a conţinutului acestora.

1. Beneficiarul:

Asociaţia PARTENER – Grupul de Iniţiativă pentru Dezvoltarea Locală Iaşi

2. Parteneri:

Partener 1: UAT Comuna Coroieşti, Judeţul Vaslui

Partener 2: UAT Comuna Oancea, Judeţul Galaţi

3. Titlul:

Performanţă în administraţie – instruire dedicată şi certificarea specialiştilor în domenii-cheie pentru atragerea de finanţări şi implementarea de proiecte: management de proiect şi achiziţii publice (PERFINPRO)

4. Codul SMIS:

23572

5. Sursa de finanţare şi valoarea proiectului:

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013 (PODCA).

Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) a fost de de 1.118.043,00 lei, din care:

  • 950.336,55 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European
  • 22.360,86 lei – cofinanţarea eligibilă a Beneficiarului şi Partenerilor.

6. Perioada de implementare a proiectului:

16 decembrie 2013 – 15 octombrie 2015

7. Aria geografică:

Judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi

8. Obiectivul general:

Creşterea eficacităţii organizaţionale a instituţiilor administraţiei publice din Regiunea Moldovei (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) pe linia elaborării şi implementării proiectelor de dezvoltare.

9. Obiectivul specific:

Creşterea capacităţii administrative şi instituţionale a organelor administraţiei publice din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi în activitatea de elaborare şi implementare de proiecte şi atragerea de finanţări

10. Activități principale:

  • organizarea a 3 conferinţe de lansare a proiectului (câte o conferinţă în judeţele Iaşi, Vaslui şi Galaţi)
  • adaptarea programelor de formare, inclusiv a suporturilor de curs, la cerinţele punctuale ale beneficiarilor
  • crearea Reţelei Regionale de Expertiză în Management de Proiect şi Achiziţii Publice
  • elaborarea şi diseminarea newsletter-lui Reţelei regionale (6 apariţii)
  • organizarea şi furnizarea a 2 programe de formare a personalului din APL-uri pentru ocupaţiile ”manager proiect” şi ”expert achiziţii publice”
  • organizarea Conferinţei Regionale ”Excelenţa în formare – factor cheie pentru o administraţie publică performantă” şi a 2 conferinţe locale de diseminare
  • realizarea filmului DVD Performanţa în administraţie – Activităţi şi bune practici din administraţia publică în managementul de proiect şi achiziţii publice
  • elaborarea Manualului de bune practici în administraţia publică: elaborarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare.

11. Rezultatele proiectului în cifre:

11.1 Rezultate în cifre ale activităților de formare profesională:

1. 6 instrumente de formare pentru susţinerea programelor de formare:

  • 2 suporturi de curs revizuite
  • 2 prezentări .ppt revizuite
  • Film DVD “Performanţă în administraţie – Competenţe şi bune practici din administraţia publică în managementul de proiect şi achiziţii publice” (500 CD-uri)
  • Manual de bune practici în administraţia publică: elaborarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare (500 exemplare)

2. 2 programe de formare operaţionalizate în ocupaţiile manager proiect şi expert achiziţii publice

3. 9 locaţii de formare, 4 judeţe (BT, IS, VS, GL)

4. 20 sesiuni de formare (12 pentru Manager proiect, 8 pentru Expert achiziţii publice)

5. 354 participanţi, din care 324 certificaţi (91,53%)

6. 4372 zile-participant la instruire pentru ocupaţiile Manager de proiect şi Expert achiziţii publice.

11.2 Alte rezultate în cifre ale proiectului:

  • 3 conferinţe de lansare, 150 participanţi
  • 200 angajaţi din 91 instituţii ale administraţiei publice locale care au participat la cercetarea de teren cu privire la situaţia formării continue în MP şi AP
  • 1 raport de evaluare a situaţiei formării continue a personalului din UAT-uri din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi în MP şi EAP
  • Reţea Regională de Expertiză în Management de Proiect si Achizitii Publice, 33 membri (experţi în management de proiect şi achiziţii publice) provenind din 22 de instituţii (APL-uri), 10 colaboratori (formatori etc.)
  • 6 newsletter-uri ale Reţelei regionale
  • 1 conferinţă regională, 52 participanţi
  • 2 conferinţe locale de diseminare, 57 participanţi.

12. Impactul proiectului:

Prin acţiunile propuse, proiectul are următorul impact:

  • instituţiile administraţiei publice locale (APL) din mediul rural (comune) şi oraşe mici din zona-ţintă şi personalul acestora dispun de competenţe şi abilităţi crescute în domeniile management de proiect şi achiziţii publice, ceea ce se traduce prin capacitate crescută de a elabora şi implementa proiecte de dezvoltare de succes
  • creşterea calităţii proiectelor realizate la nivelul APL-urilor din cele 4 judeţe, urmare a integrării de elemente din cadrul Manualului de bune practici şi a filmului, schimbului de experienţă şi bune practici din cadrul Reţelei
  • intensificarea colaborării între APL-urile din cele 4 judeţe
  • pe termen lung, comunităţile din zona-ţintă a proiectului vor fi beneficiari finali de proiecte relevante pentru nivelul şi nevoile de dezvoltare.

13. Date de contact:

Asociaţia PARTENER – Grupul de Iniţiativă pentru Dezvoltarea Locală Iaşi
Persoana de contact: Cătălin Ilaşcu, Preşedinte
E-mail: secretariat@asociatia-partener.ro
Tel.: 0232-217884
Fax: 0232-270502

Comuna Oancea, Judeţul Galaţi
Persoane de contact: Oana Loredana Staicu, Consilier şi Victor Chiriloaie, Primar Comuna Oancea
E-mail: primariaoancea@yahoo.com
Tel./Fax: 0236-343011

Comuna Coroieşti, Judeţul Vaslui
Persoane de contact: Ciprian Grigorescu, Referent contabilitate şi Cristian Lungu, Primar Comuna Coroieşti
E-mail: primariacoroiesti_2007@yahoo.com
Tel.: 0235-410073