Ameliorarea inserției socio-profesionale a tinerilor șomeri și a șomerilor de lungă durată din Iași prin calificare profesională și plasare în meseriile de bucătar și ospătar - GASTRONIM

Contextul proiectului

Ponderea mare a șomajului în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, din municipiul și zona metropolitană Iași și cererea mare de personal calificat în meseriile de bucătar și ospătar existentă pe piața locală și regională a muncii au creat premisele elaborării proiectului : Ameliorarea inserției socio-profesionale a tinerilor șomeri și a șomerilor de lungă durată din Iași prin calificare profesională și plasare în meseriile de bucătar și ospătar – GASTRONIM, derulat de Asociatța PARTENER – Grupul de Initiativa pentru Dezvoltarea Locala Iași.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeana, prin programul Phare 2003 – Coeziune Economică și Socială, Dezvoltarea Resurselor Umane, Măsuri active pe piața muncii.

1. Titlul proiectului:

Ameliorarea inserției socio-profesionale a tinerilor șomeri și a șomerilor de lungă durată din Iași prin calificare profesională și plasare în meseriile de bucătar și ospătar – GASTRONIM

2. Perioada de implementare a proiectului:

1 aprilie 2006 – 31 martie 2007.

3. Scopul și obiectivul general al proiectului:

Scopul proiectului este ameliorarea inserției socio-profesionale a tinerilor șomeri și a șomerilor de lungă durată din Iași prin acces la o calificare relavantă pentru cerințele pieței forței de muncă locale și regionale.

4. Obiectivele specifice:

1. Instruirea și calificarea în domeniul bucătăriei și ospătăriei a 46 de tineri șomeri și șomeri de lungă durată din Iași (municipiu și aglomerația metropolitana) în vederea facilitării accesării unui loc de muncă;
2. Plasarea a cel puțin 8 dintre absolvenții de cursuri de calificare realizate în cadrul proiectului în unitățile de restaurație din Iași, conform calificării obținute.

5. Grupul țintă:

Programul de calificare se adresează punctual următoarelor grupuri ţintă:

  • Tineri șomeri din Iași, cu vârsta între 18 și 25 de ani, cu studii medii nefinalizate sau finalizate fără obținerea unei calificări;
  • Persoane adulte din Regiunea de Nord Est, cu vârsta între 25 și 60 de ani, care sunt șomeri de lungă durată sau care doresc să revină pe piața forței de muncă după o perioadă de absență.

Pentru a atinge cu succes obiectivele propuse și a derula în condiții optime programul de instruire, Asociația PARTENER–GIDL va crea prin proiect un centru de formare profesionala dotat cu infrastructură materială și resursele umane necesare pentru desfășurarea orelor de formare teoretică și practică. În același timp, vor fi puse bazele unei cooperari cu unități de alimentație din Iași, care pot deveni angajatorii absolvenților programelor de calificare. De asemenea, Asociația PARTENER–GIDL, care va fi acreditată pe parcursul proiectului ca furnizor de formare profesională în cele doua meserii, va oferi absolvenților, la finalul programului de instruire, certificate de calificare eliberate de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerul Educației, recunoscute pe piața muncii, care sa le permită inserția/reinserția în domeniile profesionale pentru care au optat.

6. Rezultatele estimate:

  • Un Centru de Calificare a Șomerilor în Bucatarie și Ospătărie, dotat cu infrastructura necesara pentru derularea programului de calificare în meseriile de bucătar şi ospătar
  • 46 de tineri șomeri și șomeri de lungă durata din Iași instruiți și calificați în cele doua meserii
  • Un program complet de instruire și calificare, care cuprinde derularea a 33.120 ore de formare/cursant, din care 22.080 ore reprezinta instruire practica
  • Cel puțin 36 de absolvenți ai cursurilor de calificare
  • Cel puțin 36 de certificate de calificare eliberate
  • Cel puțin 8 absolvenți angajați în unități de alimentatie, după finalizarea programului de formare.

Proiectul „Ameliorarea insertiei socio-profesionale a tinerilor someri și a șomerilor de lungă durata din Iași prin calificare profesională și plasare in meseriile de bucatar si ospatar – GASTRONIM este un proiect de succes.

Proiectul GASTRONOMIE și-a atins obiectivele, la sfarsitul perioadei sale de implementare (31 martie 2007), rezultatele obținute fiind următoarele:

  • Cel puțin 8 absolvenți angajați în unități de alimentatie, după finalizarea programului de formare;
  • 1 centru de formare echipat și pregătit pentru derularea programului de calificare în meseriile de bucatar si ospatar, compus din: sala de instruire practică pentru bucatari, sala pentru instruirea practică a ospatarilor, sala pentru formarea teoretică;
  • O echipă de formare pregatita să raspunda în timp la cerințe de calificare și perfecționare în meseriile de bucatar si ospatar;
  • 33.120 ore de formare/om au fost desfășurate, din care 22.080 ore/om pentru programul de instruire practica;
  • Cursanții au beneficiat și de 20 ore de formare și consiliere vocationala, în cadrul cărora au deprins cunoștințe cu privire la angajare (formularea unui curriculum vitae, susținerea unui interviu de angajare, tehnici pentru căutarea unui loc de muncă);
  • Instrumente de formare adaptate cerințelor de competente specifice calificărilor din cele două meserii.

Manualul formatorului:

  • instrument de sprijin pentru echipa didactică în realizarea programului de formare;
  • include conţinuturile teoretice ale disciplinelor predate în cadrul programului de formare;
  • respectă cadrul curricular pentru calificarea în cele două meserii;
  • prevede indicaţii de metodică şi pedagogie;
  • susţine procesul de evaluare şi de certificare a cunoştinţelor prin modele de teste de evaluare sugerate echipei de formare.

Broșura GASTROTECH:

  • realizat într-o abordare grafică şi un design plăcute;
  • suport de curs pentru cursanţii înscrişi la cursurile de calificare în meseria de bucătar;
  • oferă informaţii generale cu privire la aspectele teoretice ale meseriei de bucătar;
  • sprijină cursantul în aprofundarea bazelor teoretice permițându-i relaţionarea cu formatorul;

Broșura SERVTECH:

  • suport de curs pentru cursanţii înscrişi la cursurile de calificare în meseria de ospătar;
  • oferă informaţii generale cu privire la aspectele teoretice ale meseriei de ospătar;
  • sprijină cursantul în aprofundarea bazelor teoretice permițându-i relaţionarea cu formatorul;
  • 41 de beneficiari au absolvit cursurile de calificare pentru cele doua meserii;
  • 39 de certificate de calificare au fost obtinute in urma examenelor de evaluare a cunostintelor teoretice si a probelor practice, din care 20 bucătari și 19 ospatari;
  • 9 absolventi ai programului de calificare au fot angajați în unități de alimentație din Iași, dintre care 5 bucătari și 4 ospătari.

7. Rezultatele obținute: