Suport și instruire pentru un management modern, anticipativ și preventiv al resurselor umane din întreprinderile cu activitate în domeniul sănătății – SANform

Contextul proiectului

Nevoia și importanța asigurării unor servicii de sănătate de calitate pentru pacienții din România și schimbările rapide care influențează bunul mers și dezvoltarea activității din acest sector reprezintă realități concrete ale domeniului medical din România.

În acest context, Asociația PARTENER – Grupul de Inițiativă pentru Dezvoltarea Locală, în cooperare cu ANMCS – Autoritate Națională de Management al Calității în Sănătate, PALMED – Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private și AMCS – Asociația pentru Managementul Calității în Sănătate și-au propus să ofere support în procesul de căutare de soluții la problemele și nevoile activității companiilor din sectorul sănătății. Astfel, și-au propus să pună la dispoziția întreprinderilor medicale servicii care să contribuie, în mod real și semnificativ, la creșterea performanței activității și a productivității individuale și de grup.

Proiectul SANform are ca deziderat îmbunătățirea adaptabilității întreprinderilor medicale din Regiunea Nord-Est la schimbările actuale și provocările viitoare ale pieței din sectorul sănătății, prin contribuția la dezvoltarea profesională a 100 de antreprenori, 364 manageri și 40 angajați implicați în activitatea a 48 de astfel de întreprinderi. Domeniile de pregătire vizate sunt managementul calității și al riscurilor, antreprenoriatul, managementul resurselor umane sau planificarea strategică.

Analizând problemele pe care le întâmpină personalul implicat în sectorul medical din România, s-a detectat nevoia implementării unui proiect ce vizează pregătirea economică atât a proprietarilor de instituții medicale, cu funcții active în cadrul acestora, cât și a angajaților din departamentele de resurse umane și a managerilor de orice nivel.

1. Beneficiar:

Asociația PARTENER – Grupul de Inițiativă pentru Dezvoltarea Locală Iași

2. Parteneri:

  • ANMCS – Autoritate Națională de Management al Calității în Sănătate
  • PALMED – Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private
  • AMCS – Asociația pentru Managementul Calității în Sănătate

3. Titlul:

Suport și instruire pentru un management modern, anticipativ și preventiv al resurselor umane din întreprinderile cu activitate în domeniul sănătății – SANform

4. Codul SMIS:

117360

5. Valoarea proiectului:

  • Valoarea totală eligibilă: 2.400.681,41 RON;
  • Valoarea eligibilă nerambursabilă: 1.998.745,54 RON.

6. Perioada de implementare a proiectului:

18 Iunie 2018 – 17 Iunie 2019.

7. Aria geografică:

Regiunea Nord-Est (județele Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Botoșani)

8. Obiectivul general:

Îmbunătățirea adaptabilității IMM-urilor cu activitate în domeniul sănătății din Regiunea Nord Est la schimbările actuale și viitoare ale pieței prin dezvoltarea competențelor a 504 antreprenori, manageri și angajați.

9. Obiective specifice:

OS1: Creșterea gradului de informare și conștientizare a 48 angajatori din domeniul sănătății din RNE în vederea încurajării participării angajaților la formare continuă, printr-o campanie de conștientizare.

OS2: Creșterea calității acțiunilor de formare și business coaching în vederea îmbunătățirii accesului la instrumente, metode, practici etc., specifice unui management modern, anticipativ și preventiv al RU pentru 504 antreprenori, manageri și angajați din RNE.

OS3: Îmbunătățirea managementului strategic a minim 48 de intreprinderi cu activitate în domeniul sănătății din RNE.

10. Grup țintă:

100 de antreprenori, 364 manageri și 40 angajați implicați în activitatea a 48 de întreprinderi din domeniul sănătății.

11. Activități principale:

  • Pregătirea și desfășurarea unei campanii de conștientizare a angajatorilor din sectorul sănătății din RNE cu privire la importanta și necesitatea participării angajaților de toate nivelurile la programe de formare profesionala continua, precum și asigurarea accesului acestora la informații cât mai utile.
  • Pregătirea și organizarea a 25 programe de formare continuă:
    1. Programele de formare acreditate ANC:
      – cursuri privind dezvoltarea competențelor antreprenoriale (acreditat ANC), desfășurate pentru 100 de antreprenori-asociați/acționari de întreprinderi medicale din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui (Regiunea Nord-Est) și
      – cursuri de Expert/Manager resurse umane, desfășurate pentru 40 de angajați în cadrul departamentelor de resurse umane ale întreprinderilor medicale din Regiunea Nord-Est;
    2. 18 Programe de formare informale – cursuri de management al calității serviciilor medicale, desfășurate pentru 364 de manageri de diferite niveluri ierarhice din întreprinderi medicale din Regiunea Nord-Est.
  • Organizarea și desfășurarea unor activități de mentorat (business coaching) individuale și de grup și desfășurarea unor activități de consultanță în planificare strategică pentru cel puțin 48 de firme din Regiunea Nord-Est.
  • Sprijinirea firmelor pentru elaborarea unei planificări strategice în companii.
  • Derularea acțiunilor de informare și publicitate.

12. Rezultatele proiectului:

12.1. Rezultate în cifre ale activităților de formare ale proiectului

  • 67 de firme formate și conștientizate prin întâlniri individuale
  • 134 campanii de conștientizare
  • 1 program de formare Competente Antreprenoriale (7 antreprenori)
  • 1 program de formare Managementul Resurselor Umane (13 angajați din departamentele de RU)
  • 26 programe de formare informala Sisteme de Management al Calității și al Riscurilor aplicate serviciilor medicale (pentru 513 manageri)
  • 26 ateliere de lucru – Prezentarea noțiunilor egalitate de gen
  • 26 ateliere de lucru – Prezentare noțiuni Dezvoltare durabilă
  • 182 manageri participanți la acțiunile de business coaching
  • 81 manageri și antreprenori participanți la acțiunile de business coaching
  • 54 întreprinderi beneficiare consultanță privind planificarea strategică (120 h)
  • 400 exemplare Ghid metodologie GPEC (cu 15 instrumente, metode și practici relevante pentru managementul modern al resurselor umane)
  • Un Ghid online Resursa Umană competitivă
  • 540 exemplare Ghid Egalitate de Șanse
  • 540 exemplare Ghid Dezvoltare Durabilă

12.2. Alte rezultate ale proiectului SANform:

  • Un site al proiectului
  • 6 comunicate de presă offline
  • 18 comunicate de presă online
  • O pagină de facebook a proiectului
  • 5 roll-up-uri
  • 10 afișe
  • 540 mape pentru beneficiar6.

13. Pagina web a proiectului:

https://asociatia-partener.ro/sanform/