Sigla UE

Graniţe comune. Soluţii comune.

Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013 este finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în program.

Începând cu data de 21 aprilie 2011, Asociaţia PARTENER – Grupul de Iniţiativă pentru Dezvoltare Locală  Iaşi, împreună cu Asociaţia SOMATO, Asociaţia „Alianţa Între Generaţii” (din Republica Moldova), Asociaţia HELICOMED şi Asociaţia de Prietenie România – Ucraina (din România) derulează proiectul Iniţiative de cooperare transfrontalieră privind sănătatea mintală a adolescenţilor din zona de graniţă România - Republica Moldova (SMADO), MIS ETC CODE: 947, în cadrul Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, program finanţat de Uniunea Europeană.

Sănătatea mintală a adolescenţilor şi tinerilor constituie o problemă prioritară în întreaga lume, cu impact asupra modului în care aceştia gândesc, simt şi acţionează, putând conduce la abuz de substanţe, violenţă, tulburări de alimentaţie, şi câteodată chiar la sinucidere. Specialiştii caută să identifice soluţii care să ofere tinerilor oportunitatea de a se dezvolta emoţional şi  intelectual, astfel încât să poată depăşi situaţii stresante cum ar fi: transferul / eşecul şcolar, plecarea părinţilor la muncă în străinătate, divorţul parental, decesul unui părinte, etc..  

Pornind de la nevoia de dezvoltare armonioasă a structurilor şi serviciilor de sănătate de pe ambele părţi ale graniţei, proiectul creează cadrul propice stabilirii unor relaţii strânse între oameni şi profesionişti, organizaţii şi instituţii formale şi informale pentru a putea face schimb de soluţii în probleme comune ori similare legate de problematica prevenţiei şi intervenţiei în bolile mintale.  


1. Obiectivul general al proiectului:
Obiectivul general îl constituie dezvoltarea şi promovarea sănătăţii mintale pentru adolescenţii şi tinerii din zona de graniţă România – Republica Moldova, bazate pe creşterea rolului societăţii civile şi a comunităţii locale.

2. Obiectivele specifice al proiectului:
  • Promovarea sănătăţii mintale a adolescenţilor şi tinerilor în rândul publicului general, persoanelor din sectorul non-clinic şi societăţii civile din zona de graniţă România – Rep. Moldova (jud. Iaşi, respectiv Bălţi şi Făleşti) prin schimb de experienţe, transfer şi valorizarea de bune practici, crearea şi furnizarea de activităţi educaţionale, de informare, instruire şi dezvoltare de abilităţi în domeniul sănătăţii mintale.
  • Îmbunătăţirea gradului de acceptare în comunitate a adolescenţilor şi tinerilor cu probleme de sănătate mintală prin antrenarea unor membrii ai comunităţii locale, alţii decât profesioniştii în acest domeniu în activităţi educaţionale şi de informare.
  • Facilitarea accesului pacienţilor adolescenţi din mediul rural la servicii specializate de sănătate mintală prin crearea de forme de sprijin pentru medicii generalişti şi alte categorii de personal în sănătate din cabinetele de îngrijire primară din zona limitrofă a municipiului Iaşi şi oraşelor Bălţi şi Făleşti din Rep. Moldova.


3. Beneficiari:
  • 1250 adolescenţi-elevi din clasele VII – XII integraţi în unităţi de învătământ din mun. şi jud. Iaşi (România), oraşele Bălţi şi Făleşti (R. Moldova), şi comunele Dobrovăţ şi Miroslava din jud. Iaşi (România) şi comunele Izvoarele şi Elisabeta (R. Moldova), care vor beneficia de prevenţie primară generală:
    • 200 de acţiuni educaţionale şi de informare în domeniul sănătăţii mintale susţinute de către echipa tehnică (4 acţiuni /clasă), şi
    • 50 de acţiuni efectuate de către profesorii diriginţi prin iniţiative informale în domeniul sănătăţii mintale, cu suportul echipei tehnice a proiectului (o acţiune/clasă); 
  • 30 adolescenţi cu antecedente familiale de dependenţă de alcool vor beneficia de 100 acţiuni educaţionale şi de informare în domeniul prevenţiei primare selective;
  • 30 adolescenţi cu un mare grad de risc de a dezvolta boli mentale, selectaţi din familii cu tulburări pshiatrice, vor beneficia de 50 acţiuni educaţionale şi de informare în domeniul prevenţiei primare focalizată;
  • 60 profesori, care îndeplinesc funcţii şi au atribuţii în organizarea şi derularea procesului didactic de educaţie al elevului din unităţile de învâţământ selectate.
  • 30 decidenţi din unităţile de învăţământ selectate, dintre care 20 din România şi 10 din R. Moldova.
  • personal de asistenţă din unităţile şcolare vizate: 20 medici şcolari, 10 asistenţi şcolari, 10 psihologi şcolari, dintre care 24 din România şi 16 din Rep. Moldova.
  • 30 pacienţi - adolescenţi (13-18 ani) cu probleme de sănătate mintală, înregistraţi în evidenţa CSM Iaşi şi Bălţi şi familiile acestora, din care 20 din România, iar 10 din Rep. Moldova.
  • 4 medici generalişti şi 4 asistenţi medicali din cadrul cabinetelor de îngrijire primară din comunele Dobrovăţ şi Miroslava (România), respectiv comunele Elisaveta şi Izvoarele (Rep. Moldova).

Categoria C:

  • 20 ONG-uri cu activităţi în domeniul social şi al sănătăţii mintale din judeţele Iaşi, Botoşani, Vaslui (România), respectiv Bălţi, Făleşti, Edineţ, Ungheni şi Leova (Rep. Moldova).
  • 4 administraţii (Consilii Locale) din judeţele Iaşi, Botoşani, Vaslui (România), respectiv Bălţi, Făleşti, Edineţ, Ungheni şi Leova (Rep. Moldova).


4. Activitati principale:

Activităţile principale ale proiectului sunt structurate în 3 grupuri de activităţi, după cum urmează:

GA1. Managementul proiectului: organizarea şi administrarea resurselor umane, crearea facilităţilor şi asigurarea resurselor pentru activităţile proiectului, monitorizarea proiectului, întocmirea rapoartelor, diseminarea proiectului şi a rezultatelor acestuia.
GA2. Elaborarea materialelor proiectului, în cadrul căreia vor fi selectaţi beneficiarii, vor fi identificate nevoile de informare şi educare în domeniul sănătăţii mintale pentru grupul ţintă selectat şi se vor realiza materialele educaţionale, de promovare şi training.
GA3. Realizarea activităţilor educaţionale şi de informare, care cuprinde: activităţi educaţionale şi de informare pentru promovarea sănătăţii mintale, activităţi educaţionale şi de informare în domeniul sănătăţii mintale prin iniţiative informale în sănătatea mintală, precum şi activităţi de promovare a sănătăţii mintale adresate profesioniştilor din îngrijirea primară din comunele limitrofe municipiului Iaşi, Bălţi şi Făleşti.


5. Principale rezultate asteptate ale proiectului:

Rezultatele finale ale proiectului vor fi următoarele:

  • 1 ghid de interviu aplicabil profesorilor şi personalului cu funcţie de conducere din unităţile de învăţămînt;
  • 1 grilă de evaluare aplicabilă elevilor din clasele VIII-XI, adolescenţi cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani;
  • 1 raport de analiză a informaţiilor obţinute în urma aplicării grilei de evaluare la subiecţii cu vârsta cuprinsă între 13-18 ani din liceele şi şcolile selectate;
  • 1 raport de concluzii asupra nevoilor şi dorinţelor cadrelor didactice din cel 14 unităţi de învăţământ vizate din municipiul şi judeţul Iaşi (România) şi oraşele Bălţi şi Făleşti (Rep. Moldova);
  • acţiuni educaţionale şi de informare în scopul promovării sănătăţii mintale (prevenţie primară generală), în cadrul orelor de diriginţie din cele 14 unităţi de învăţământ selectate şi un număr de 1250 elevi din 50 clase informaţi;
  • acţiuni educaţionale şi de informare în scopul realizării prevenţiei primare selective şi un număr de 30 de elevi informaţi;
  • acţiuni educaţionale şi de informare în scopul realizării prevenţiei primare focalizate şi un număr de 30 de elevi informaţi;
  • seminarii de informare generală şi specifică în domeniul sănătăţii mintale în beneficiul personalului şcolar şi un număr de 60 profesori informaţi, 30 factori decidenţi informaţi în domeniul sănătăţii mintale - în care sunt înscrişi elevii; 20 din municipiul şi judeţul Iaşi, iar 10 din oraşele Bălţi şi Făleşti;
  • acţiuni de instruire cu personalul medical şcolar şi psihologul şcolar din liceele selectate şi 20 medici şcolari, 10 asistenţi  medicali şi 10 psihologi şcolari instruiţi în domeniul sănătăţii mintale;
  • întâlniri individuale şi de grup cu pacienţii aflaţi în evidenţa CSM şi LSM din municipiul şi judeţul Iaşi (România) şi oraşele Bălţi şi Făleşti (Rep. Moldova), şi 30 pacienţi informaţi, educaţi, monitorizaţi şi susţinuţi (psihoeducaţi);
  • 60 întâlniri individuale şi de grup cu familiile sau aparţinătorii pacienţilor aflaţi în evidenţa CSM şi 30 familii sau aparţinători psihoeducaţi;
  • 50 de activităţi educaţionale şi de informare în domeniul sănătăţii mintale derulate de către profesorii diriginţi (număr estimat de elevi: 1250 elevi din clasele VII – XII), 50 clase informate în domeniul sănătăţii mintale;
  • 100 repere bibliografice de referinţă în psihiatria copilului şi adolescentului concentrate în cadrul centrului de resurse pentru sănătatea mintală;
  • publicaţii:
    • Broşura SMADOgen: suport pentru realizarea acţiunilor specifice prevenţiei generale în materie de sănătate mintală (2000 buc.)                                                                                      
    • Broşura SMADOplus: suport pentru realizarea acţiunilor specifice prevenţiei primare selective şi focalizate (2000 buc.)           
    • Broşura SMADOforte: suport pentru realizarea acţiunilor de prevenţie secundară şi terţiară. (300 buc.)
    • 800 buc. afişe / postere de informare şi promovare a acţiunilor proiectului;
    • 600 buc. pliante de prezentare generală a proiectului şi a activităţilor sale;
    • 2000 buc. fluturaşi, care vor prezenta elemente esenţiale din conţinutul broşurilor.

6. Perioada de implementare a proiectului:
Perioada de implementare a proiectului este 21 aprilie 2011 - 20 octombrie 2012.

7. Impactul proiectului:

Prin acţiunile propuse, proiectul îşi propune să asigure:

  • o contribuţie semnificativă la creşterea accesibilităţii serviciilor medicale în domeniul sănătăţii mintale;
  • orientarea serviciilor spre nevoile comunităţii;
  • creşterea calităţii îngrijirilor;
  • reducerea factorilor de risc pentru sănătatea mintală şi adresarea nevoilor grupurilor vulnerabile;
  • dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală la nivelul asistenţei primare;
  • dezvoltarea parteneriatelor cu societatea civilă în promovarea sănătăţii mintale;
  • crearea facilităţilor de atragere a specialiştilor în mediul rural;
  • instruirea medicilor psihiatri în domeniul reabilitării psiho-sociale;
  • instruirea medicilor de familie în acordarea ajutorului primar prin cursuri de perfecţionare;
  • elaborarea ghidurilor de servicii de sănătate mintală;
  • dezvoltarea serviciilor de reabilitare psiho-socială.

8. Comunicate de presa:

Această pagină web a fost a fost produsă cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestei paginii web intră în responsabilitatea Asociaţiei PARTENER Grupul de Iniţiativă pentru Dezvoltarea Locală şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013.